Zilele când arena din Primăverii era arhiplină, iar cele mai mari echipe ale României plecau învinse de la Constanţa sunt de mult trecute. Acum, Hagi încearcă ceva, dar nu prea reuşeşte, iar Farul este pe marginea prăpastiei.
Viitorul lui Gheorghe Hagi este o echipă tânără, care a reuşit performanţa de a ajunge să joace la cel mai înalt nivel în timp record. Viaţa din eşalonul de elită nu se compară însă cu jocurile de vacanţă din Liga a II-a. În primul eşalon există echipe de tradiţie cu jucători care pot face diferenţa fără prea mare efort. Viitorul a păţit-o chiar sâmbătă când a fost învinsă de Rapid, echipă ai cărei fotbalişti s-au pregătit, în săptămâna premergătoare jocului de la Constanţa, făcând grătare şi jucând tenis cu piciorul. Insuccesul a venit totuşi şi pe fondul a două erori de arbitraj favorabile oaspeţilor, dar mai ales pe fondul ratărilor incredibile ale jucătorilor constănţeni.
La finalul jocului cu Rapid, Hagi nu s-a arătat foarte supărat. „Am făcut un joc bun, dar din păcate am ratat mult prea mult. Ei au marcat o dată din ofsaid şi un gol după o altă greşeală de arbitraj. Nu avem ce face. Mergem înainte şi sperăm la meciurile următoare să nu se mai greşească atât”, a declarat Hagi.
Patronul echipei de pe litoral a făcut însă o declaraţie care a surprins pe toată lumea, mai ales după ce eforturi a făcut Viitorul să ajungă în Liga I. „Scopul nostru principal este acela de a crea fotbalişti. Nu ţinem cu dinţii de un loc în Liga I, dar este adevărat că fotbaliştii lansaţi de noi se văd mai bine în primul eşalon. Viitorul are ca scop aducerea de la Academie de jucători şi integrarea lor în sistemul competiţional, iar acest lucru se poate face şi în Liga a II-a”, a spus Hagi, pentru care retrogradarea Viitorului nu ar fi o dramă.
Viitorul este pe locul 13 în clasamentul Ligii I şi are de apărat un singur punct faţă de poziţii