Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din cauza procedurilor amânate, nici anul acesta / Spitalul de Urgenţă din Petroşani nu va beneficia de tomograful mult aşteptat

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 23 aprilie 2013 ·

În fiecare lună, peste 50.000 de lei se cheltuiesc la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru achizi­ţionarea de servicii de imagistică. Bani mulţi alocaţi acestor servicii, dar absolut necesari pentru o diagnosticare rapidă şi precisă, care poate salva viaţa pacienţilor în stare critică.

S-a ajuns la acest contract de prestări servicii deoarece computerul tomograf (CT) din spital este defect şi foarte bătrân. Cu toate acestea, reparaţiile la acest aparat ar fi costat mult mai puţin decât banii pe care-i cheltuieşte spitalul pentru achizi­ţionarea acestor servicii. Tomograful din spital, singurul din judeţ care avea regim de funcţionare non-stop, s-a defectat în fatidica lună iunie a şi mai fatidicului an 2011.

Ar fi trebuit achiziţionat un alt tomograf prin intermediul Ministerului Sănătăţii, dar a intervenit proiectul cu finanţare europeană, care prevedea două loturi, unul de reabilitare a ambulatoriului, altul de achiziţionare de aparatură medicală, printre care şi un tomograf. Ideea achiziţionării unui CT prin minister a fost exclusă, la fel şi repararea celui vechi. Este adevărat că, fiind un aparat uzat moral, se pune şi problema achizi­ţionării pieselor, care nu se mai fabrică.

Însă nu s-a mai reparat nici vechiul CT, nu s-a achiziţionat niciunul nou şi nici în cadrul proiectului de reabilitare şi moderni­zare nu s-a achiziţionat vreunul.

În această situaţie, Spitalul de Urgenţă Petroşani cheltuieşte în continuare pentru circa 10 investigaţii pe zi contractate.

Dacă s-ar face cheltuiala cu reparaţia tomografului „bolnav”, aceasta ar trebui să se facă din bugetul local, pentru că bugetul spitalului abia dacă poate să-şi ţină angajaţii pe care-i are în momentul de faţă.

Valoarea contractului pentru reabilitarea, moderni­zarea şi dotarea cu aparatură a ambulatoriului SUP este de 18.767.254 de lei şi are o durată de 22 de

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°