Din cei aproape șapte sute de delegați convocați la Convenția Extraordinară a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OTPDL), paisprezece au reprezentat Tulcea, în frunte cu preşedintele Victor Georgescu.
Imnul partidului, „Verde înrourat”, i-a mobilizat pe junii pedelişti să voteze în cadrul unui scrutin cu prea puţine surprize. Cea mai mare (poate singura?) a fost înregistrată la categoria prim – vicepreşedinte.
„Faţă de alte organizaţii de tineret, seniorii tulceni democrat – liberali nu au influențat nicicum votul nostru, nu s-au implicat, am avut libertatea de a alege pe cine vrem”, a declarat Victor Georgescu.
Timp de zece ore (!), durată cauzată de probleme organizatorice, delegaţii au ales toate structurile de conducere. Din care nu face parte niciun tânăr democrat – liberal.
„Da, nimeni nu a candidat pentru vreo funcţie, nici în Biroul Permanent Naţional (BPN), nici în alte organisme. Totuşi, pe lângă BPN se vor înfiinţa comisii consulative. Din cea specializată în IT & C va face parte George Şinghi”, a mai spus Georgescu.
Delegaţii tulceni au votat ca vicepreşedinte regional, responsabil cu Regiunea Sud – Est, să fie buzoianca Mihaela Roman. Care, în urma votului, va ocupa această funcţie. E interesant că vicepreşedinte regional al seniorilor este tot un buzoian, Cezar Preda.
Din cei aproape șapte sute de delegați convocați la Convenția Extraordinară a Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal (OTPDL), paisprezece au reprezentat Tulcea, în frunte cu preşedintele Victor Georgescu.
Imnul partidului, „Verde înrourat”, i-a mobilizat pe junii pedelişti să voteze în cadrul unui scrutin cu prea puţine surprize. Cea mai mare (poate singura?) a fost înregistrată la categoria prim – vicepreşedinte.
„Faţă de alte organizaţii de tineret, seniorii tulceni democrat – liberali nu au influențat nicicum