Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frâncu a așezat Râmnicul pe harta celor mai importante orașe din lume

Publicat in Curierul de Valcea, miercuri 24 aprilie 2013 ·

În perioada 17 – 19 aprilie, primarul Emilian Frâncu a participat la cea de-a şaptea Conferinţă Europeană a Oraşelor Durabile, eveniment care s-a desfășurat în Geneva – Elveția. La întâlnire au fost prezenţi peste 300 de primari și oficiali din întreaga lume, tema sesiunii fiind una de mare importanță, anume finanțarea orașelor și colectivităților publice pe timp de criză economică. De asemenea, s-au dezbătut și alte subiecte în ton cu momentele mai delicate pe care le traversează întreaga economie mondială, aplicate pe cazuri concrete, primarii orașelor Milano, Salonic și Stuttgart prezentând modul în care administrațiile locale s-au adaptat crizei economice. Totodată, s-au purtat discuții referitoare la modul de ajutorare reciprocă între comunitățile membre ale aceleași zone metropolitane și la planul de acțiune pentru energie durabilă. „Am reprezentat România la Sesiunea ONU a Pactului Primarilor, care a avut loc la Palatul Naţiunilor din Geneva. Temele abordate au fost de mare interes, vizând finanţarea oraşelor pe timp de criză sau modul în care acestea s-au adaptat acestei crize economice. Participarea la această conferinţă a permis cunoaşterea mai detaliată a unor metode şi instrumente de dezvoltare durabilă, absolut necesare administraţiei municipiului în perspectiva operaţionalizării conceptului de zonă metropolitană şi a utilizării unor avantaje comparative pentru consolidarea unei economii locale diversificate şi sustenabile. Totodată, conferinţa a permis un schimb de experienţă foarte util, cunoaşterea în detaliu a unor bune practici la nivelul altor comunităţi locale europene similare Râmnicului, foarte interesante, care pot fi adaptate şi la nivelul municipiului nostru. Nu în ultimul rând, schimburile de experienţă au permis stabilirea de contacte importante, ce se pot transforma în viitoare oportunităţi de investiţii străine în Râmnicu Vâlcea şi a perm

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum o ora
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum o ora
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Filip Cristian Jianu, eliminat în primul tur al calificărilor la Australian Open

News.ro acum o ora
Jucătorul Filip Cristian Jianu, 23 de ani, a fost eliminat, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Jianu a fost învins de americanul Mitchell Krueger, scor 6-3, 6-4.. Meciul a durat o oră şi 32 de

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 4 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Premierul canadian, Justin Trudeau, ar putea demisiona pe fondul unei crize politice grave

Ziua Constanta acum 2 ore
Afundat într-o gravă criză politică, premierul canadian Justin Trudeau și-ar putea anunța demisia în această săptămână, în contextul în care se confruntă cu o disidență tot mai mare în propriul său Partid Liberal, a informat duminică jurnalul The Gl

Cum și-a aruncat Ionuț Chirilă casa în aer: „A bubuit tot”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
În vârstă de 58 de ani, Ionuț Chirilă este unul dintre cele mai spumoase personaje din fotbalul românesc. Acum, a povestit ceva de necrezut, cum și-a aruncat în aer casa.

Noi creșteri de taxe care ar putea fi introduse de Guvern. Ce mai apare pe lista discutată cu Banca Mondială și Comisia Europeană

Libertatea acum 29 minute
Guvernul ar putea implementa noi măsuri fiscale pentru a crește veniturile bugetare, având în vedere că cele din ordonanța trenuleț pot aduce la bugetul statului aproximativ 6,3 miliarde de lei, adică un sfert din plan, informează publicația Profit.

Zelenski vrea să convină cu Trump asupra unui plan de pace, înainte de orice negocieri cu Putin. Ce i-a propus în legătură cu activele ruseşti îngheţate

Adevarul acum 3 ore
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că dorește să se întâlnească cu viitorul președinte american, Donald Trump, pentru a conveni asupra unui plan de pace înainte de orice negocieri cu Vladimir Putin.

Zelenski s-a oferit să cumpere arme de la viitoarea administraţie Trump cu active ruseşti îngheţate

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a spus preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că Ucraina vrea să cumpere arme americane în detrimentul celor 300 de miliarde de dolari în active ruseşti îngheţate. Informaţia a fost dezvăluită de Zelenski într-un

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°