Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi bani s-au băgat până acum în Catedrala Mântuirii Neamului. "Are 16 metri SUB pământ"

Publicat in Antena 3, marți 23 aprilie 2013 ·

Infrastructura viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului a fost finalizată în aproximativ doi ani jumate, cu costuri mai mici cu 20 la sută decât a fost estimat iniţial, având două subsoluri şi un demisol, unde vor fi amenajate două săli polivalente, informează Patriarhia Română.

"Catedrala Mântuirii Neamului este acum la cota zero. Participanţii la pelerinajul de Florii îşi vor putea face o imagine despre cum arată infrastructura Catedralei atunci când vor lua parte la slujba de binecuvântare ce va fi oficiată pe planşeul de cotă 0, după vecernia de la Paraclis", a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.

El a mai spus că, pentru finalizarea construcţiei în totalitate, vor mai trece trei ani, vorbind de lucrare la roşu. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat recent că, după finalizarea infrastructurii, urmează o nouă licitaţie pentru desemnarea constructorului care va realiza suprastructura, adică edificiul în continuare până la crucea de pe cea mai înaltă turlă, a Mântuitorului. Potrivit specialiştilor, lucrările la infrastructură sunt de regulă cu 30 - 40 la sută mai costisitoare decât cele la suprafaţă, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Până acum, s-a construit la o adâncime de 16 metri sub pământ şi încă patru metri la suprafaţă, folosindu-se 55.000 de metri cubi de beton şi 13.000 de tone de armătură. Potrivit BOR, în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2013, sumele plătite de Patriarhia Română către bugetul de stat pentru plata impozitelor şi contribuţiilor la asigurările sociale pentru salarii, TVA etc., au fost în valoare de aproximativ 35 milioane de lei. Altfel spus, o mare parte din ceea ce Patriarhia Română a primit de la bugetul de stat şi de la bugetele locale ca sprijin pentru construirea viitoarei catedrale patriarhale, s-a î

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 35 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 42 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°