Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paavo Järvi și Orchestre de Paris, la Sala Palatului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 aprilie 2013 ·

Unul dintre concertele la care încă mai puteți găsi bilete, în cadrul Festivalului „George Enescu” este cel susținut de Orchestre de Paris, dirijor Paavo Järvi, din data de 5 septembrie, ora 19.30, Sala Palatului, în cadrul secțiunii Mari Orchestre ale Lumii.

Câștigător al Premiului Grammy, Paavo Järvi este de trei ani director muzical al Orchestrei din Paris, contractul fiind prelungit până la sfârșitul sezonului 2015/16. Numai anul trecut, Paavo Järvi şi Orchestra din Paris au avut un lung turneu asiatic (Japonia, China și Coreea), au apărut la festivalurile Bad Kissingen și Grafenegg și au concertat la Moscova, Tallinn și Aix-en-Provence.

În anul 2012, Paavo Järvi a primit în Franţa Ordinul de Comandor al Artelor, Ordinul Steaua Albă pentru contribuția sa remarcabilă la cultura estoniană şi a fost numit dirijor Orchestrei Simfonice NHK, post pe care îl va prelua începând cu sezonul 2015/16.

În ultimii cinci ani, în calitate de director muzical al Orchestrei Simfonice Radio din Frankfurt, Järvi a avut numeroase concerte în Japonia, China, Coreea și Taiwan, precum și la unele dintre cele mai importante festivaluri europene, inclusiv BBC Proms, Rheingau Musik Festival și la Robeco Summer Series, Concertgebouw (Amsterdam).

Paavo Järvi a fost director artistic al Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Germane din Bremen din 2004 și a primit frecvent aprecieri pentru concertele și înregistrările Simfoniilor lui Beethoven. În 2007 a câștigat prestigiosul premiu Deutschen Schallplattenkritik, iar în anul 2010 a primit premiul ECHO Klassik, Dirijorul Anului. A interpretat ciclul complet al Simfoniilor lui Beethoven, împreună cu orchestra din Bremen, pe scene din întrega lume: la Théâtre des Champs-Elysées, Beethovenhalle Bonn, Salzburg Festival, Minato-Mirai, Yokohama, Lincoln Center, Lanaudiere Festival și la Festivalul de Paște de la Varșovia (Warsaw Ea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°