Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu jr., filat de poliţişti şi după eliberarea din arest

Publicat in Ziua de Cluj, marți 23 aprilie 2013 ·

Instanţa nu a hotărât nici ieri dacă Alexandru Uioreanu va executa sau nu pedeapsa de doi ani şi jumătate de închisoare, la care a fost condamnat, iniţial, cu suspendare. Uioreanu jr. a fost prins încălcând una din condiţiile suspendării pedepsei, în timp ce era filat de poliţişti de la BCCO.

Curtea de Apel Cluj urma să pună, marţi, în discuţie, revocarea suspendării pedepsei cu închisoarea în cazul lui Alexandru Uioreanu, la solicitarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Însă dosarul pe fond nu a ajuns încă de la Tribunalul Cluj la Curtea de Apel, această excepţie fiind invocată ieri, atât de către avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Uioreanu, cât şi de către procurorul DIICOT.

După ce Curtea de Apel Cluj a admis excepţia, s-a declarat necompetentă pentru a judeca cererea de revocare. Având în vedere că în urmă cu o săptămână Tribunalul Cluj a admis, la cererea avocatului Ban, că nu este competent să judece revocarea întrucât s-a pronunţat deja printr-o sentinţă asupra dosarului, iar Curtea de Apel s-a declarat, la rândul său, necompetentă, situaţia va fi tranşată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va stabili instanţa ce va soluţiona cererea procurorilor. Prin urmare, decizia privind soarta tânărului de 17 ani va fi amânată.

Uioreanu jr. a fost condamnat în urmă cu câteva luni la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic de droguri. În dosar au fost şi alţi inculpaţi, persoane din anturajul lui Alexandru Uioreanu. Instanţa l-a obligat pe Uioreanu jr. să urmeze tratament în scopul dezintoxicării, să nu frecventeze locuri sau localuri despre care ştie că sunt frecventate de persoane care consumă droguri sau în care ştie că se consumă droguri şi să nu intre în legătură cu persoane despre care ştie că sunt consumatoare de substanţe interzise. Însă

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum o ora
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum o ora
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 3 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Regretele lui Joe Biden. The Washington Post: Președintele SUA crede că l-ar fi înfrânt pe Trump dacă nu se retrăgea din cursa pentru Casa Albă

Ziare.com acum 32 minute
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden regretă că s-a retras din campania electorală prezidenţială din acest an şi crede că l-ar fi înfrânt pe Donald Trump în alegerile de luna trecută, în pofida sondajelor defavorabile, declară surse de la Ca

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 4 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°