Ştefan Lucian Gitita a creat brandul „Inna” împreună cu Alexandra Elena Apostoleanu, dar s-a trezit prea târziu pentru a-l mai putea înregistra pe numele lui. Avocatul consultat de „ring” explică de ce Inna poate oricând să-şi înregistreze numele de scenă fără teama că ar apărea altcineva care să-i „fure” celebritatea.
Potrivit specialistului, toţi artiştii au repertoriul înregistrat la un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor, unde figurează atât cu numele din buletin, cât şi cu titulatura de scenă. Când se depune o solicitare pentru înregistrarea unei mărci, referentul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) verifică dacă marca solicitată există deja în baza naţională. Cum „Inna” figura asociat cu Alexandra Elena Apostoleanu în lista unui organism de gestiune colectivă, cererile lui Ştefan Lucian Gitita au fost respinse de OSIM.
Marcă sau nu, banii tot în cont îi ajung
În aceste condiţii, înregistrarea brandului „Inna” ar putea fi considerată un moft, câtă vreme legea o protejează pe artistă. Avocatul consultat de „ring” a adăugat că deţinătorul de drept al numelui de scenă încasează sumele cuvenite din difuzări chiar dacă nu şi-a înregistrat numele la OSIM. „Lipsa mărcii nu o afectează nici la capitolul venituri, nici la poziţionarea personală”, susţine specialistul. Cu toate acestea, Inna putea să semneze o împuternicire specială de mandator autorizat prin care putea să-i permită managerului Gitita să înregistreze marca, însă n-a făcut-o. „Brandul INNA nu e înregistrat şi aceasta poate fi făcută doar de Inna în persoană”, ne-a confirmat reprezentanta artistei.
Pentru o protecţie sporită a mărcii, Inna poate opta pentru înregistrarea acesteia în UE sau SUA.
26 de ani are Inna, devenită celebră acum şase ani, cu hitul „Hot”.
200 de euro costă înregistrarea