Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 150 de ieșeni acuzați că au luat ilegal șomaj. Șapte angajați ai AJOFM, trimiși în judecată

Publicat in Ora de Iasi, marți 23 aprilie 2013 ·

IAȘI. Peste 150 de persoane acuzate că au încasat ilegal bani de la stat au fost trimise în fața magistraților de la Tribunalul Județean.

Astfel, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași au trimis în judecată 152 de persoane, pentru încasarea nelegală a unor sume de bani cu titlu de subvenții sau ajutor de șomaj. Astfel, anchetatorii i-au trimis în judecată pe Lucian Daniel Lupu, Gabriel Barbălată, dar și șapte angajați ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Iași, respectiv referenții Lucreția Buzea, Iulia Buzilă, Angela Enea, Constantin Hrimiuc, Elena Macovei, Marieana Mândru și Lucia Sună, alături de alte 143 de persoane.

Printre infracțiunile reținute în sarcina acuzaților se regăsesc abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007 – 2010, Gabriel Barbălată și Lucian Lupu au inițiat și coordonat un grup infracțional organizat care a acționat în scopul de a obține importante sume de bani cu titlu de subvenții, prin inducerea și menținerea în eroare a unor funcționari publici din cadrul AJOFM Iași, prin utilizarea unor acte ce atestau raporturi de muncă fictive (contracte de muncă, tabele nominale, foi de prezență etc.).

„Banii, folosiți în interes personal de liderii grupării!“

Oamenii legii au susținut că acest grup, la care au aderat și reprezentanții unor firme în numele cărora au fost solicitate subvențiile, a urmărit încasarea de subvenții acordate de AJOFM Iași, conform căreia societățile comerciale ce încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai un

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°