Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Harghita a murit la spital, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-a aruncat de pe turnul de evacuare a fumului al unei centrale termice din Miercurea Ciuc, el având o tentativă de sinucidere şi în urmă cu două zile, când fusese spitalizat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, marţi, că un tânăr în vârstă de 26 de ani din Odorheiu Secuiesc a fost adus, în urmă cu două zile, la spital la Miercurea Ciuc, după ce a încercat să se sinucidă.
Medicii de la Spitalul de Psihiatrie din municipiu au stabilit că el a trecut printr-un "episod depresiv major" şi l-au internat.
Luni seară, bărbatul a reuşit să plece din spital şi s-a urcat pe turnul de evacuare a fumului al unei centrale termice din cartierul Patinoar, aflat în apropiere, şi s-a aruncat în gol.
Trecătorii au sunat la 112, iar tânărul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, decedând în cursul nopţii din cauza multiplelor leziuni interne.
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Harghita a murit la spital, în noaptea de luni spre marţi, după ce s-a aruncat de pe turnul de evacuare a fumului al unei centrale termice din Miercurea Ciuc, el având o tentativă de sinucidere şi în urmă cu două zile, când fusese spitalizat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, marţi, că un tânăr în vârstă de 26 de ani din Odorheiu Secuiesc a fost adus, în urmă cu două zile, la spital la Miercurea Ciuc, după ce a încercat să se sinucidă.
Medicii de la Spitalul de Psihiatrie din municipiu au stabilit că el a trecut printr-un "episod depresiv major" şi l-au internat.
Luni seară, bărbatul a reuşit să plece din spital şi s-a urcat pe turnul de evacuare a fumului al unei centrale termice din cartierul Patinoar, a