Am asistat în ultimele zile, săptămâni chiar, la dezbateri televizate interminabile pe o temă adusă la suprafaţă de un individ antipatic, un parlamentar sprijinit de USL, un tip pletos, cu părul legat în coadă. Ăsta a vorbit de Biserică, de banii ce se duc spre Biserică, el fiind ateu, după cum s-a tot spus până la saturaţie pe toate posturile.
Tot în această perioadă s-au arătat statistici din care rezultă că românii sunt într-un procent de 89% ortodocşi, celelalte culte împart ce rămâne, iar un procent infirm, ceva de ordinul 0,00…1 sunt atei. Eu ştiu vreo trei. Doi în Bucureşti, unul pe aici. Fiind o ţară liberă, democratică, ateii au dreptul să se exprime.
Cei cinci sau zece, ori cincisprezece, poate câteva zeci de români, vorbesc despre Biserica Naţională cu o râvnă greu de înţeles.
S-au terminat problemele în această ţară?
Chiar şi premierul a spus că este bine că cineva are curajul unor astfel de opinii. Nu ştiu dacă este curaj, sau e o faptă de vitejie, iar noi, restul, suntem nişte laşi pentru că nu cântăm în struna unuia.
Eu cred că Biserica are puterea să îşi rezolve problemele interne, în forurile interne. Nu cred că a judeca Biserica este o faptă de curaj. În ce constă curajul? Eu cred că tipul cu coadă este stimulat să vorbească despre astfel de chestii.
Şi o replică palidă a fost şi pe aici. S-a spus, într-un stil miştocăresc, de unele şi altele, ilustrând cu înalte feţe bisericeşti. O mârlănie, dacă stăm să judecăm drept. Cine judecă un preot, unul care spune că e ateu.
Am rămas cu un gust amar, deoarece cunosc ce fel de om este cel care face mişto. Sigur, omul este liber să vorbească, să scuipe, să înjure, să fie nepoliticos, să creadă că deţine adevărul, iar 90% din populaţie este dusă cu pluta…Şi este vorba de un subiect fără subiect. Cred că Biserica trebuie lăsată în pace pentru că ne oferă pac
