Ziariştii se întâlnesc cu vipurile mai mult decât ar vrea (şi unii, şi alţii). Din asta rezultă adesea coliziuni şi înjurături frontale. În cei 20 de ani de presă pe care i-am adunat (da, acumştiţi câţi ani am, asta e), n-am încetat să mă mir

Cred că m-a născut mama gata mirată, am o boală genetică, fiindcă nu încetez să-mi fac cruce când dau de anumite specimene. Mă mir că n-am cazier, fiindcă m-am tot bătut, în justiţie şi pe lângă justiţie, cu artiştii neamului. Unii m-au dat în judecată. Alţii m-au îmbrâncit, m-au jignit şi m-au scuipat.

Pionierii mitocăniei E deja legendară păţania cu trupa Talisman, Dumnezeu s-o ierte. Eram, acum 15 ani, cu prietena mea cea mai bună, Alice Năstase Buciuta, la Festivalul Mamaia, gogonam ochii la repetiţii, ca să scriem şi noi ceva colorat pentru ziarul de a doua zi. După ce-au behăit un pic pe scenă şi-au sucit monitoarele de sunet în cele patru zări, fiindcă nu le convenea nici lor ce se auzea acolo, talismănoşii neamului – Tavi Colen şi Alin Oprea – s-au chiorât oleacă şi ne-au zărit în sală (vorba vine ”sală”, că era teatru în aer liber). Şi-au venit la noi de zici că-i muşcase un şobolan de fund. Ei, romanticii, trubadurii şi trubădăranii ne-au înjurat, ne-au scuipat (la propriu, am beneficiat de ADN-ul lui Alin Oprea pe gâtul meu, că n-a nimerit ochiul, nasul sau obrazul, aşa cum spera), ne-au smuls poşetele şi le-au aruncat pe jos. Noroc că nu era nicio băltoacă, deoarece aveam o geantă de fâş, probabil nu învăţasem destulă carte ca să-mi iau una de piele. Asta pentru că, de-a lungul verii respective, noi scriseserăm numai adevăruri despre ei, dar asta nu-ţi iartă nimeni. Consemnaserăm că au făcut câteva playback-uri prin Neptun, Costineşti şi alte perle de pe însoritul litoral al Mării Negre. Şi că, într-o seară, îşi târau singuri prin