Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Timishort începe joi

Publicat in News Timisoara, marți 23 aprilie 2013 ·

În perioada 25-28 aprilie Timişoara găzduieşte deja cunoscutul festival de filme de scurtmetraj. Timishort 2013 e organizat de ARFI (Asociaţia Română a Filmului Independent) şi îşi propune să promoveze în filme de artă şi autor, în premieră, realizate de artişti tineri.

Festivalul cuprinde şapte secţiuni: competiţia oficială, competiţia naţională, videorama, Open air/Gala screenings, school visit, festivals visit şi focus. Anul acesta, Festivalul are trei locații de proiecție și patru adiacente, pentru secțiunile conexe. Astfel, proiecțiile vor avea loc la Cinema Timiș, în Aula Bibliotecii Centrale a Universității de Vest Timișoara (BCUT) și în clubul Setup. Centrala Festivalului va fi în Cuib d’Arte unde iubitorii de fotografie pot vizita expoziția foto adusă de Centrul Cultural German.

Pentru a sărbători acest mic jubileu – a cincea ediție, festivalul va prezenta un film de lungmetraj de autor și își propune proiecții surpriză în zonele pietonale din centrul istoric al Timișoarei. Și în acest an, Timishort reunește tineri autori de film din întreaga lume, susținând astfel o platformă de schimb profesional între talentații regizori români și cei străini aflați la început de carieră. În cele patru ediţii anterioare, festivalul Timishort a reuşit să reunească în orașul de pe Bega nume importante ale industriei de film din România, dar şi din străinătate. Prezenţa și la ediția din acest an a unor personalităţi marcante ale cinematografiei internaţionale (curatori şi selecţioneri ai celor mai importante festivaluri de film din lume Berlin, Cannes, Lisabona, Ostrava ş.a.) asigură calitatea şi bunul renume al Timishort-ului şi peste hotare.

Festivalului este organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Primăriei și Consiliului Local Timișoara, al Centrului Cultural German Timișoara, al Teatrului Național Timișoara, Van Graph K

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 28 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 35 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 54 minute
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 21 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 24 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 32 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°