Nutriţia, în China, este total diferită de cea a occidentalilor. Principiile asiatice se bazează pe proprietăţile terapeutice ale alimentelor, potrivit medicinei tradiţionale chineze. Nu doar că anumite gusturi pot trata boli, dar au şi puterea de a preveni apariţia lor.
Chinezii gătesc după principiul celor cinci gusturi şi se pare că acest lucru îi ajută. „Alimentele au gust distinct - acru, amar, dulce, picant şi sărat - şi fiecare dintre acestea are un efect special asupra organismului”, susţine Adrian Florea, specialist în medicină tradiţională chineză (www.qitaky.ro).
Dulce - previne intoxicaţiile
Efectul toxic al unor alimente poate fi contracarat de gustul dulce al altor alimente. „De exemplu, băuturile răcoritoare sintetice sunt toxice, dar gustul dulce al stafidelor, migdalelor, cartofilor, morcovilor, dovleacului şi nucilor poate anihila această proprietate”, susţine Adrian Florea.
Acru - opreşte sângerările
Cu efect hemostatic, alimentele acre nu doar că opresc hemoragiile, indiferent dacă sunt externe sau interne, dar au şi proprietatea de a vindeca diareea. „Chiar dacă nu sunt acre, merele şi caisele au şi ele această proprietate”, susţine specialistul.
Amar - reduce temperatura
Cu efect laxativ şi antitermic, alimentele amare reduc febra şi elimină toxinele din organism prin transpiraţie. „De asemenea, alimentele amare au şi efect diuretic. Bune în acest sens sunt salata verde, păpădia şi cimbrul”, explică Adrian Florea.
Sărat - stopează adenoamele
Cu proprietatea de a vindeca tuberculoza, alimentele sărate mai ajută şi la stoparea formării adenoamelor sau a nodulilor limfatici. Din această categorie de alimente este ideal să mâncaţi peşte, pătrunjel şi fructe de mare.
Picant - bun pentru circulaţie
Orice tip d