Ambasada Franţei din Tripoli (Libia) a fost marţi ţinta unui atentat cu maşină-capcană. Doi paznici francezi au fost răniţi, dintre care unul grav, fiind produse pagube materiale importante, potrivit unei surse franceze, citate de AFP. Franţa "condamnă cu cea mai mare fermitate atentatul". Ministrul libian de Externe a condamnat atentatul, pe care l-a calificat drept "act terorist". Vezi în ştire ce spune ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin.
Explozia a avut loc la ora locală 7.00 (8.00, ora României). Deflagraţia a fost produsă de o maşină-capcană, potrivit unei surse din domeniul securităţii libiene.
Un corespondent AFP relatează că imobilul în care se află sediul Cancelariei a fost puternic avariat, iar o parte a unui zid al incintei a fost distrusă. Două maşini parcate în faţa ambasadei au fost arse. Ambasada se află într-o vilă cu două etaje, situată la colţul unei străzi, în cartierul rezidenţial Gargaresh.
Franţa "condamnă cu cea mai mare fermitate atentatul" comis împotriva ambasadei sale din Tripoli, a declarat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius.
Aflate "în legătură cu autorităţile libiene, serviciile statului vor face totul pentru elucidarea circumstanţelor acestui act odios şi ca autorii să fie identificaţi rapid", a afirmat oficialul într-un comunicat.
Ministrul libian de Externe, Mohammed Abdel Aziz, a condamnat atentatul cu maşină-capcană împotriva Ambasadei Franţei din Tripoli, pe care l-a calificat drept "act terorist": "Condamnăm ferm acest act, pe care îl considerăm un act terorist împotriva unei ţări surori ce a sprijint Libia în timpul revoluţiei" din 2011, care a îndepărtat de la putere regimul lui Muammar Gaddafi.
La Bucureşti, ambasadorul Franţei în România, Philippe Gustin, a afirmat într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş că nimeni nu îşi putea închipui "nici chiar în visele cel