Aproximativ 270 de sportivi de la 18 cluburi de karate din Bucureşti, Focşani, Constanţa, Braşov, Câmpina, Mizil şi din alte localităţi din ţară au participat duminică la Sala Sporturilor din municipiul Alexandria la întrecerile din cadrul Cupei Kanazawa, ajunsă la ediţia a VII-a. Competiţia organizată de clubul Kanazawa din reşedinţa judeţului Teleorman, cu sprijinul Federaţiei de Arte Marţiale - Departamentul de karate SKDUN, al Primăriei Alexandria şi al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, s-a desfăşurat pe mai multe categorii de vârstă cuprinse între 6 şi 45 de ani, de la copii până la veterani.
Competiţia a fost supervizată de către preşe-dintele Departamentului de Karate SKDUN – Aurel Pătru – centura neagră 7 Dan şi de Marian Pătru centura neagră 6 Dan – şeful corpului de arbitraj. Publicul numeros a putut urmări elegante evoluţii la proba kata, dar şi lupte spectaculoase de semicontact la kumite. La Alexandria - după cum a declarat preşedintele comitetului de organizare, antrenorul emerit Ionel Ganea - s-au aflat şi laureaţi ai unor competiţii naţionale şi internaţionale, întrecerile constituind un bun prilej de verificare a stadiului pregătirilor pentru unii dintre cei ce vor reprezenta România la Campionatul European care va fi găzduit de municipiul Bucureşti în ultima decadă a lunii aprilie.
La competiţie au luat parte şi karateka de la CS Kazumi Panciu, iar rezultatele obţinute au fost deosebite. În premieră, la competiţie au participat 19 sportivi de la secţia din Cîmpuri, restul de-legaţiei fiind compusă din 10 sportivi de la Panciu, 7 de la Adjud şi 5 de la Păuneşti. „Mulţumesc părinţilor care sunt alături de noi şi directorului Drăghici, de la Şcoala din Cîmpuri“, a spus antrenorul Marius Cojocaru.
Rezultatele sportivilor de la Kazumi:
Sebastian Păucă – locul I la kumite şi III la kata, Dana Catană –