Banca Naţională a României a fost notificată de instituţia similară din Cipru cu privire la prelungirea suspendării operaţiunilor sucursalei din România a Bank of Cyprus cu încă două zile, respectiv 23 şi 24 aprilie.
În acest interval, clienţii Bank of Cyprus pot folosi în continuare reţelele ATM, iar pentru chestiuni deosebite pot contacta call-center-ul sucursalei, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul sucursalei din România.
La începutul lunii aprilie, Banca Centrală a Republicii Cipru a anunţat că operaţiunile din România ale Bank of Cyprus vor fi suspendate pentru o săptămână, în vederea găsirii unui cumpărător pentru activele din ţara noastră ale instituţiei de credit.
Ulterior, suspendarea a fost prelungită cu încă două săptămâni. La bursa zvonurilor s-a spus că, deşi se confruntă cu dificultăţi financiare, ciprioţii nu au fost dispuşi să îşi vândă ieftin activele, astfel că au respins ofertele de cumpărare lansate de Banca Transilvania şi Raiffeisen Bank.
Sucursala Bank of Cyprus administrează în România active ce se cifrează la aproape 450 de milioane euro, din care puţin peste 350 milioane euro reprezintă credite.