Documente despre fenomenul prostituţiei în Ploieşti există încă de la 1877, din timpul Războiului de Independenţă. Instituţia a evoluat de la „stabilimente cu grizete“, la bordelurile legale, cu felinare roşii şi prostituatele independente cu „condicuţă“. Aprige din fire, la 1908, nevestele din Ploieşti au reuşit să alunge nouă „tălănite“, provocând o adevărată „revoluţie“ în oraş

Potrivit regretatutului istoric ploieştean Paul D. Popescu, care a scris o mică istorie a prostituţiei din oraş, în 1908, ispravnicatul Prahova adresa o scrisoare autorităţilor ruseşti de ocupaţie, în care era vorba despre o aşa-zisă răzmeriţă la Ploieşti. Probabil cineva îi informase exagerat pe ruşi şi scrisoarea căuta să restabilească adevărul.

Se spunea că în primăvara acelui an, un hangiu, anume Marcu, din „mahalaua Sfinţilor Voievozi“, cam pe strada Ştefan cel Mare de azi sau de pe cele vecine, adusese la han „femei proaste“.

Patru erau de la Bucureşti şi cinci de la Brăila. După nici două săptămâni, „aţâţate de una Safta, colivăreasa la biserica popii Dinii“, vreo sută de muieri s-au adunat în curtea hanului încercând să intre spre a le părui pe „stricatele alea“. Hangiul Marcu a ieşit în prag, le-a înjurat pe femei şi, cu ajutorul slugilor şi al reteveilor, le-a împrăştiat pe la casele lor.

Femeile nu au renunţat, şi după lăsarea întunericului, au venit nenumărate, cu beţe, cu garniţe de păcură, cu pietre, ţipând şi ocărând. Au spart ferestrele de „steclă“ şi ameninţau că dau foc hanului. Nu s-au potolit decât atunci când a venit ispravnicul cu dorobanţii, cu făclii şi li s-a făgăduit că „tălănitele“ vor fi gonite din târg.

Chiar în noaptea aceea, au fost urcate în căruţe şi trimise „la urma lor“. În încheierea raportului s-a mai precizat că „răzmeriţa“ s-a „ostoit“ de îndată.

Astfel, această încercare de înfiinţare a unui bordel în Ploieşti a eşu