Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce fac parlamentarii clujeni pentru autostrada Transilvania

Publicat in Ziua de Cluj, marți 23 aprilie 2013 ·

Artera ardeleană era „prioritate zero" în programele de campanie ale tuturor candidaţilor. Acum a rămas fără bani, dar guvernul promite că din mai vor veni investitorii.

Ministrul Marilor proiecte, Dan Şova, spune că până în 30 aprilie vor fi încheiate negocierile pentru rezilierea contractului cu Bechtel şi va începe procedura pentru concesionarea autostrăzii pe tronsoane. Mai mult, el afirmă că mari investitori străini stau deja la rând să intre pe autostradă. În campania electorală din toamnă, toţi candidaţii defineau autostrada drept o prioritate a viitorului lor mandat, dar, deocamdată, în buget nu a încăput nici un leu pentru continuarea lucrărilor.

Acum două luni, premierul Victor Ponta spunea că singura salvare pentru autostradă este parteneriatul public-privat (PPP), numai că legea care reglementează această procedură nu are încă norme de aplicare şi, deocamdată, în laboratoarele guvernului se lucrează la modificarea ei. De această dată, ministrul Şova vorbeşte de soluţia concesionării celor opt tronsoane rămase de executat, menţioanând drept prioritar segmentul Suplacu de Barcău - Borş. În privinţa legăturii cu Bucureştiul, ca soluţie considerată cu şanse de finalizare mai mari decât traseul spre Braşov a fost adoptată varianta de legătură cu coridorul IV Turda - Sebeş.

Senatorul PNL Marius Nicoară apreciază că în acest moment nu mai sunt impedimente pentru a se lucra simultan la legarea Clujului prin autostradă atât de capitală, cât şi de vestul Europei. „Aici deja sunt două proiecte. Pe de-o parte, autostrada Sebeş - Turda trebuie să înceapă cât de repede, am înţeles că lucrările ar putea demara chiar anul acesta, pentru că ar fi o extrem de necesară legătură rapidă cu Bucureştiul. Cât priveşte direcţia spre Vama Borş există deja proiectul, s-au făcut exproprieri, mai trebuie doar găsiţi investitorii. Noi, parlamentarii, nu mai putem

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 4 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 48 minute
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum o ora
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 3 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 52 minute
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 4 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 4 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum 49 minute
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Crin Antonescu, despre o candidatură la prezidențiale: „Dacă cineva mi-ar face o propunere, voi da un răspuns”. Ce spune despre foștii președinți ai României

HotNews acum o ora
Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a afirmat, la Digi24, că deocamdată nu i s-a făcut o propunere să candideze la alegerile prezidențiale din 2025, urmând să precizeze dacă este interesat sau nu doar atunci când o asemenea propunere i se va fac

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 5 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°