Licitaţiile pentru vânzarea bunurilor vor fi organizate în următoarea perioadă de Direcţia Finanţelor Publice sau de executorii judecătoreşti. Specialiştii spun că, de regulă, preţul de pornire este cel la care a fost evaluat bunul scos la mezat.
Proprietarii bunurilor scoase acum la licitaţie au ajuns în atenţia Fiscului, pentru că nu şi-au achitat la timp dările către bugetul de stat. Consecinţa: bunurile au intrat în proprietatea statului până la recuperarea datoriilor.
Pe lângă terenuri, maşini, apartamente, case, electrocasnice pe lista bunurilor scoase la mezat de Direcţia Finanţelor Publice Alba au apărut şi ferme de animale. Una dintre ele este la Cergăul Mic, pentru suma de 454.900 lei. Tot în această localitate, Administraţia Finanţelor Publice Blaj scoate la licitaţie 16 bovine din rasa Siementhal, la preţul de 4.800 de lei.
O brutărie din Cîmpeni a fost scoasă la vânzare pentru 76.600 de lei. La Sebeş se va organiza o licitaţie pentru vânzarea unei case, a unei discoteci şi a unui bar pentru 372.750 de lei.
Tot la vânzare suntun cântar Balanţa, maşini de frezat şi degrosat, calculatoare, televizoare, maşini frigorifice, maşini, terenuri. Au fost situaţii, când Fiscul a organizat licitaţii locuri de veci, sticle de votcă, wisichi.
Lista completăa bunurilor scoase la licitaţie o puteţi consulta aici- http://www.executari.com/lista_bunuri.php?judet=7&p=2
Clienţii Fiscului
Specialiştii spun că, de regulă, preţul de pornire este cel la care a fost evaluat bunul scos la vânzare. În cazul în care nu se vinde, la următoarea licitaţie preţul de pornire va fi mai mic cu 25 la sută şi tot aşa până se valorifică, iar Finanţele recuperează datoriile. Preţurile devin şi mai atractive după a doua şi a treia licitaţie.
Nu oricine poate achiziţiona însă aceste bunuri. Cei interesaţi trebuie să achite o taxă de participare de