Toate piesele importante de pe tabla de şah a politicii româneşti se mişcă după o logică doar de ele înţelese.
După victoria categorică a USL la alegerile parlamentare de la 9 decembrie, s-ar fi putut crede că politica românească va deveni, după nebunul an 2012, mai previzibilă ca niciodată. Victor Ponta părea că tocmai trăsese biletul câştigător la loteria politicii româneşti. Patru ani în fruntea guvernului, având o majoritate mai mult decât confortabilă, de aproximativ 70%, în cele două camere ale parlamentului, ar fi putut transforma România într-o ţară mai plictisitoare chiar şi decât Germania.
Dar nu s-a întâmplat aşa. Gâlceava politică continuă şi sporeşte confuzia. Iar cea mai de succes alianţă politică din România, USL, pare că scârţâie astăzi. De ce? În primul rând, ţine de lipsa tradiţiei politice, de subţirimea exerciţiului democratic, de incapacitatea politicienilor de a negocia nu doar cu opoziţia, ci mai ales cu partenerii de coaliţie, de băltirea scenei politice româneşti. În fond, scena este de mai multe cicluri electorale într-un blocaj total; aceleaşi partide, aceiaşi actori politici. Până şi noile figuri, precum Dan Şova sau Relu Fenechiu, au ceva din aerul locotenenţilor lui Gheorghiu-Dej, nicidecum ai unei Românii integrate în lumea occidentală.
În al doilea rând, politicianul de frunte român se comportă ca un hoţ de buzunare, n-are mamă, n-are tată, n-are încredere în nimeni. Semnele prezentei tensiuni se puteau observa încă de anul trecut. Liderii opoziţiei una spuneau şi alta făceau. Cooptarea UNPR în USL, via PSD, ameninţă ponderea PNL. Iar racolarea de lideri PDL de către PNL este văzută ca o încercare a liberalilor de a-şi consolida poziţiile din teritoriu. Graba cu care Ponta i-a curtat public pe liderii UDMR, până nu demult partenerii PDL la guvernare, a stârnit mânia lui Antonescu. Şi t
