Soarta Clinicii de Dermatologie a fost decisă astăzi în plenul Consiliului Local Timişoara. Subiectul a generat un adevărat scandal public, după ce primarul Nicolae Robu a anunțat că unitatea medicală va fi mutată din clădirea actuală într-una de pe strada Daliei, în Complexul Studențesc, acolo unde a funcționat Universitatea Tibiscus. De atunci, șeful Clinicii Caius Solovan, susținut de angajații spitalului, a protestat prin orice metode avea la dispoziție: conferințe de presă, manifestări scurte în curtea spitalului, mesaje pe Facebook. Ultimul a fost postat astăzi, prin care oricine dorea să împiedice aprobarea mutării în CLT avea ocazie să se prezinte, în halat alb, în sala de Consiliu Local. Mai multe cadre medicale și-au făcut apariția la CLT. Așa cum era de așteptat, conflictul a escaladat. Supărat că a fost întrerupt în timpul discursului său prin care lăuda condiţiile din clădirea care a adăpostit Universitatea Tibiscus, Robu a ridicat vocea la o doamnă din sală. „Aici nu este mahala, aici nu e curtea spitalului să faceţi circul pe care îl faceţi de o săptămnă, aici nu se poate da cuvântul, în curtea spitalului vorbiţi ce vreţi şi cum vreţi. Este ruşions ceea ce aţi făcut. Chiar vreţi să proiectăm pe ecran acele saloane de opt paturi în care se trece din unul în altul, să văd cum vă mai uitaţi în ochii noştri? Voi cere pompierilor să văd dacă acolo sunt îndeplinite condiţiile. Nu vă mai daţi în spectacol că e penibil!”. „Nu ne ameninţati”, s-a auzit din sală, după care Robu a continuat. „Dacă vreţi să luaţi cuvântul, ridicaţi mâna. Nu vociferaţi ca în mahala, că nu suntem în mahala, aveţi respect pentru primărie şi consiliul local format din oameni care au în spate voturile cetăţenilor”.
După ce profesorul Caius Solovan a ajuns la microfon şi a repetat declaraţiile din ultimele zile, Robu a fost salvat. Nu de clopoţel, ci de consilierul PSD Alfred