Vlad Moisescu, unul dintre fondatorii Platformei civico-politice Iniţiativa România liberală, m-a sunat duminică seara, pentru a mă invita la lansarea de luni, 22 aprilie 2013, după-amiaza.

Primesc şi eu, ca tot omul care apare la televizor, invitaţii de a fi prezent fizic la fel de fel de clăci politice, morale, filozofice şi culturale.

Formula prin care organizatorii sindrofiei găsesc de cuviinţă să mă invite e cea aleasă de Romgaz ca să-ţi trimită factura:

Prin e-mail sau, în cel mai fericit caz, prin poştă.

Ca şi în cazul facturii, pentru expeditorii invitaţiei nu eşti X sau Y, persoană cu nume şi conţinut, ci doar Stimate domn (fără identitate, fără adîncime, o simplă superficie acolo).

La vîrsta mea, cînd timpul care mi-a mai rămas pînă la Marea Trecere a luat deja înfăţişarea feştilei dependente de uleiul pe terminate, a participa la ceva care m-ar scoate din Bibliotecă echivalează cu o nouă linguriţă de otravă într-un proces de sinucidere cu încetul.

Se înţelege că nimic nu mă uimeşte mai tare decît convingerea unora că de abia aştept să-mi parvină o invitaţie pe e-mail pentru a mă da de ceasul morţii să fiu prezent.

Dacă ţin neapărat să îmbunătăţesc compoziţia intelectuală a manifestării cu prezenţa mea fizică, atunci să mă sune – îmi spun de fiecare dată – îngrijorat că unuia dintre organizatori i-ar trece prin cap s-o facă.

Slavă Domnului!

Imensa majoritate a sindrofiilor din România de azi sunt organizate de tipi şi tipe care nu întrec în planul inițiativei nici fantezia unui burlan. În consecinţă, respectivii încropesc o invitaţie şablon, pe care o trimit apoi mecanic numelor găsite prin agende.

Rar se întîmplă ca un expeditor să te sune pentru a se interesa dacă ţi-a parvenit e-mail-ul şi, mai rar, ca să te roage să vii. În mod obişnuit se mulţumesc cu trimiterea invitaţiei. Dacă respectivul răspunde poz