Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un seminar cu funcţie de ceas deşteptător

Publicat in Crai Nou, marți 23 aprilie 2013 ·

Un seminar privind sticla termopan în construcţii s-a desfăşurat la Suceava sâmbătă, 20 aprilie, la Salon Zamca Garden.

Organizat de producătorul de vitraje termopan RoGrupGlass Piatra Neamţ la aniversarea a 9 ani de experienţă pe această piaţă, susţinut de cel mai mare producător de sticlă european, Saint Gobain, prin divizia Saint Gobain Glass, şi de distribuitorul de materiale pentru producţia de pachete termopan According Group Iaşi, acest seminar, oarecum inedit pe o piaţă autosuficientă din punct de vedere tehnic şi în declin din punct de vedere financiar, este un frumos semnal că unii îşi permit în aceste vremuri să privească spre viitor.

Organizat, bineînţeles, cu prim scop de a atrage noi clienţi către producătorul de sticlă termopan, ţinta principală fiind societăţile producătoare de tâmplărie cu sticlă termopan din judeţul Suceava, acest seminar – o cheltuială nelalocul ei în bugetul oricărei firme, în aceste timpuri în care construcţiile sunt sub limita de avarie şi în sezon, pentru a nu mai spune că nu suntem încă în sezon – îşi va îndeplini sau nu scopul pentru organizatori. Succes sau fiasco, vor afla.

Mi s-a părut însă interesant acest eveniment pe post de ceas deşteptător. Ca orice seminar dintr-un domeniu tehnic, nu are mari şanse să fie foarte atractiv. Informaţii tehnice, formule şi coeficienţi. Pentru cunoscători plictisitoare, pentru necunoscători, şi mai plictisitoare. Noroc cu amplele mape informative puse la dispoziţia participanţilor (au pliante cu poze). Este clar că într-o astfel de prezentare emoţiile prezentatorilor sunt un divertisment mai bun decât indicii de selectivitate ai unei sticle. Din păcate, când un arhitect proiectează o clădire, o faţadă în sticlă, un perete cortină, iar o societate producătoare de tâmplărie pune în operă o astfel de lucrare, totul este o chestiune de tehnică şi coeficienţi cu rezultat

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 7 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 9 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 5 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 8 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

14°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°