Chiar și în perioada Postului Mare, liniștea pășcănenilor este uneori tulburată de indivizi cu comportamente antisociale. De data această avem în vedere comportamentul unui tânăr de 33 de ani, din Cristești, Pantelimon Constantin Ovidiu. În cursul zilei de duminică, acesta se afla în piața agroalimentară „Eugen Stamate”, adresând injurii, amenințări și exercitând acte de violență asupra trecătorilor din piață. Atunci când un echipaj al Poliției Locale a intervenit, acesta a manifestat un comportament agresiv și față de aceștia. Cu toate acestea, oamenii legii au reușit să-l legitimeze, după care l-au potolit cu o amendă usturătoare de 600 de lei, conform legii 61/1991, privind tulburarea liniștii publice. Citește și Disperare pentru locatarii blocului S2. O femeie moartă a fost ridicată din casă după trei zile. Poliția a venit, a constatat și a plecat (VIDEO) Valea-Seacă, tărâm al scandalurilor fără sfârșit Circuit închis pentru Morga Spitalului Arestat pentru că a furat de la un bătrân de 72 de ani
Chiar și în perioada Postului Mare, liniștea pășcănenilor este uneori tulburată de indivizi cu comportamente antisociale. De data această avem în vedere comportamentul unui tânăr de 33 de ani, din Cristești, Pantelimon Constantin Ovidiu. În cursul zilei de duminică, acesta se afla în piața agroalimentară „Eugen Stamate”, adresând injurii, amenințări și exercitând acte de violență asupra trecătorilor din piață. Atunci când un echipaj al Poliției Locale a intervenit, acesta a manifestat un comportament agresiv și față de aceștia. Cu toate acestea, oamenii legii au reușit să-l legitimeze, după care l-au potolit cu o amendă usturătoare de 600 de lei, conform legii 61/1991, privind tulburarea liniștii publice. Citește și Disperare pentru locatarii blocului S2. O femeie moartă a fost ridicată din casă după trei zile. Poliția a venit, a constatat și a plecat (VIDEO) Va