Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Când asumarea devine amânare”

Publicat in Bistrita24, marți 23 aprilie 2013 ·

Săptămâna trecută, deşi Uniunea Social Liberală are majoritatea zdrobitoare de aproximativ 70% în Parlament, putând aproba orice proiect de lege sau iniţiativă legislativă doreşte, a apelat la asumarea răspunderii guvernamentale pe un proiect de lege care vizează domeniul proprietătii. Se invocă necesitatea ca acest proiect să fie aprobat urgent, pentru a respecta data fixată de CEDO. Dar ce v-a împiedicat, domnule Prim-Ministru, să vă treziţi înainte de ceasul al 12-lea?

               Totodată, domnilor guvernanţi USL, potrivit deciziei Curţii Constituţionale  nr 1431 din 3 Noiembrie 2010 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern, cerere formulată de către reprezentanţii USL în anul 2010, C.C.R. statua, din interpretarea textelor constituţionale, că legiferarea pe calea angajării răspunderii are un caracter de excepţie. Astfel, “la această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă în extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă, ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgenţă”. Mă întreb, domnilor guvernanţi, ce anume v-a impiedicat, cu o asemenea majoritate în Parlament, să adoptaţi acest proiect uzând de procedura obişnuită, în Parlament existând un proiect de lege care vizează domeniul proprietăţii? Oare din dorinţa de a nu exista o dezbatere publică serioasă şi din dorinţa de a bifa acest proiect la “nerealizările” guvernării USL? Pentru că despre realizări nu poate fi vorba, având în vedere faptul că propunerile dumneavoastră fac referire doar la guvernarea ce va să vină…. Este inadmisibil, domnilor guvernanţi, ca cetăţenii români să nu beneficieze de dreptul lor de proprietate, primind în schimb cupoane

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 4 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum 2 ore
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 11 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 9 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Descoperire macabră într-o casă din Bihor: mamă și fiu, găsiți morți. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 8 ore
Cadavrele a două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite în locuinţa lor din comuna Tarcea, judeţul Bihor, având urme de violenţă. Trupurile celor doi au fost descoperite de fiica femeii, iar la faţa locului au ajuns imediat echipe de criminaluşti şi

Vremea

București
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°