Proiectul pentru tineri reprezintă un punct important al programului politic al preşedintelui organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, candidatul PDL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, despre care acesta a vorbit pe larg într-un interviu pe care acesta l-a acordat la jumătatea campaniei electorale pentru alegerile din 10 iunie.
Liderul democrat-liberal buzoian consideră că înfiinţarea unei universităţi tehnice la Buzău ar putea stopa exodul tinerilor către alte oraşe mari ale ţării: „Al cincilea proiect al meu este destinat tinerilor noştri buzoieni. Eu predau la Universitatea Politehnică din Bucureşti, am, din două grupe anul acesta, 14 buzoieni. Discutam cu ei ce şi-ar fi dorit şi spuneau – ceea ce eu ştiam, dar mi s-a confirmat – că şi-ar fi dorit universităţi puternice la Buzău. Sunt studenţi de anul patru la Metalurgie care fac practică la noi, la Ductil, la Pulberi. Şi întreabă de ce noi, cu o zonă industrială atât de puternică, nu avem aici o aripă a Universităţii Politehnice. Asta nu-i privatizată, nimeni nu vrea să facă ingineri la privat, la privat te faci acum economist, jurist şi expert în administraţie publică, cunoaştem, şi chiar şi în politică. Toată lumea se face acum, inginerii mai greu. Şi acesta este un obiectiv peste care nu am cum să trec, ca om care mă ocup de partea aceasta a învăţământului. Nouă ne trebuie, de fapt, un centru universitar puternic, pentru că 80 la sută – şi nu mă risc cu acest procent – dintre copiii noştri nu se mai întorc în Buzău, pleacă, şi ceea ce este şi mai grav, este că majoritatea dintre ei sunt sfătuiţi de părinţi, care fac eforturi enorme, vând casa bunicilor de la ţară, îşi vând apartamentul şi se mută în garsonieră, să ia băiatului sau fetei la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj, la Craiova, la Piteşti, la Braşov, nu la Buzău. Deci, dacă noi am început să vedem