Concursul are ca scop susţinerea înfiinţării şi dezvoltării a doua întreprinderi sociale care se adresează comunităţilor de romi din România Foto: RTV.net
Competiţia de idei de afaceri sociale este organizată de Fundaţia Centrul pentru Analiza şi Dezvoltare Instituţională (CADI Eleutheria), în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP România), Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) şi Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR) şi se concentrează în special pe identificarea şi premierea a două idei de afaceri care să permită ulterior: (a) comercializarea de produse/servicii folosind resursele locale (umane, financiare, materie primă etc) pentru a întâmpina nevoile comunităţii locale în care îşi vor desfăşura activitatea economică cele două întreprinderi; (b) crearea a 10 locuri de muncă în cadrul celor două întreprinderi sociale dezvoltate în/pentru comunităţile de romi şi dezvoltarea unor activităţi generatoare de venit care să permită menţinerea celor 10 locuri de muncă pentru o perioadă de minim trei ani şi (c) dezvoltarea relaţiilor economice dintre producătorii locali şi cumpărători.
Prin urmare, persoanele fizice (femei, persoane de etnie romă, formatori şi specialişti implicaţi în economia socială) interesate să exploreze lansarea unei întreprinderi sociale sunt invitate să se înscrie şi să participe la aceasta competiţie. Competiţia se adresează persoanelor domiciliate pe teritoriul oricăreia dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
Ideile de afaceri propuse pentru înfiinţarea unei întreprinderi sociale în/pentru comunităţile de romi pot activa în diverse sectoare economice, incluzând, fără să se limiteze la: producţie, servicii din industria alimentară, servicii din industria turismului, servicii de curăţenie, servicii de amenajare şi întreţinere spaţii verzi, activităţi agricole, re