Recent a ieşit de sub teascurile tipografice lucrarea „Egiptul de la faraoni la Creştinism“ de scriitorul arădean Pavel Sârbu. Apărută sub auspiciile Editurii „Gutenberg Univers“ Arad în condiţii grafice de excepţie, lucrarea este de un real folos celor interesaţi de începuturile Creştinismului în lume, şi mai ales în Zona Egiptului.
Autorul, Pavel Sârbu este un cunoscut autor de cărţi de călătorii în zonele exotice şi de veche civilizaţie, cartea de faţă întărind pasiunea autorului pentru aceste locuri. După cum singur mărturiseşte la începutul cărţii, „Cele câteva considerente schiţate mai sus nu au, fireşte, pretenţia să epuizeze istoria, cultura şi arta egiptului faraonic. Ele au caracterul unor jaloane introductive care să permită cititorului să întrevadă complexitatea implicaţiilor din spatele frumoaselor imagini ale magnificelor monumente de pe Nil, fie ele faraonice sau creştine, ce au putut depune, la mii de kilometri distanţă, mărturie despre sensul adânc omenesc al acestei lumi dispărute…“
Bogat ilustrată cu fotografii ce înfăţişează mirifice ţinuturi exotice, peisaje insolite şi localnci care se manifestă în elementul lor natural, cartea de faţă este foarte atrăgătoare. Pavel Sârbu foloseşte în nararea trecerii sale prin acele spaţii un vocabular simplu, neacademic, ceea ce face ca această preţioasă lucrare să se adrese unei mari mase de cititori, din variate domenii ale activităţii lor.
Întrucât prezenta lucrare a profesorului Pavel Sârbu este fără tăgadă o reuşită, noi sperăm ca în viitor să ne mai delecteze şi cu alte asemenea cărţi de utilitate intelectuală.
Recent a ieşit de sub teascurile tipografice lucrarea „Egiptul de la faraoni la Creştinism“ de scriitorul arădean Pavel Sârbu. Apărută sub auspiciile Editurii „Gutenberg Univers“ Arad în condiţii grafice de excepţie, lucrarea este de un real folos celor interesaţi