Sigur că pare greu de crezut, dar încă mai avem câţiva prieteni sau doar cunoscuţi mai apropiaţi care sunt oameni de afaceri, întreprinzători care se încăpăţânează să dovedească tenace că se poate reuşi până şi în economia asta, extrem de românească.

Sigur, este înduioşător că, în pofida impresiei generale, mai sunt şi prin partea asta de Românie oameni de afaceri care nici n-au renunţat, relocându-şi întreprinderile aiurea, nici nu s-au reevaluat politic, convertindu-se în barca unuia sau altuia, şi nici n-au capotat, preferând intrarea în marea sectă a populaţiei asistate, a celor mereu cu mâna întinsă, care aşteaptă să li se dea şi să li se facă. Sigur că o discuţie cu aceşti întreprinzători relevă multitudinea de dificultăţi cărora trebuie să le facă faţă un om de afaceri care vrea să rămână onest şi cinstit, să poată dormi liniştit câteva ore pe noapte, când nu e măcinat de insomniile legate de lefurile angajaţilor, de perspectivele de dezvoltare sau inhibare a întreprinderii, de mersul pieţii şi de contextualizarea politică. Sigur că oficial, aceşti manageri de mare performanţă şi rezistenţă nervoasă, declară vehement că nu sunt şi nu-i preocupă politica, de care s-au tot ferit ca de o întreprindere cumva ruşinoasă, dar, în realitate, ei înţeleg cel mai bine dimensiunea impactului economic pe care-l antrenează o decizie politică, mai mult sau mai puţin chibzuită. Preeminenţa politicului în raport cu economicul, deşi deranjează cel puţin la nivel de orgoliu, este mai mult decât evidentă în România ultimelor două decenii, pentru că este destul ca Parlamentul să iniţieze un demers legislativ cu consecinţe fiscale, care poate ieftini sau scumpi piaţa forţei de muncă ori modifica regimul taxelor şi tarifelor vamale, pentru ca adevăratele şi dureroasele consecinţe să se propage în economia reală. Ori omul de afaceri citeşte mult mai clar printre rânduri, el