Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendament-problema la Senat: Inca o institutie in calea trimiterii in judecata

Publicat in Ziare.com, marți 23 aprilie 2013 ·

Un amendament la noul Cod de Procedura Penala, introdus de senatorul PNL Tudor Chiuariu, presedinte al Comisiei Juridice, a trecut luni de Senat, iar cea mai importanta prevedere e aceea ca judecatorul de prima camera e cel care da aviz sau respinge trimiterea in judecata, in timp ce pe legislatia actuala doar procurorul decide daca inculpatul e trimis in judecata.

Desi amendamentul a trecut, a fost si un senator USL care s-a opus, vicepresedintele Comisiei Juridice, Toni Grebla de la PSD. Acesta a indicat nu doar ca sunt puncte foarte neclare, dar si ca inseamna ca procedura privind probele trebuie reluata sau ca judecatorii pot decide arestarea pentru 29 de zile.

Colegul sau de la PSD, Ioan Chelaru, s-a pronuntat insa pentru un acordarea unui vot.

"Impotriva abuzurilor procurorilor

Tudor Chiuariu a explicat faptul ca, in opinia sa, amendamentul va opri trimiterile abuzive in judecata de catre procurori si nu inseamna o reducere a puterilor acestora.

"Prin acest amendament, judecatorul de prima camera controleaza legalitatea si temeinicia trimiterii in judecata. Rolul e sa ne asiguram ca nicio persoana nu e trimisa abuziv in judecata cand nu sunt probe impotriva ei. E o garantie impotriva trimiterii abuzive in judecata de catre procurori. Nimeni nu controleaza acest aspect. Daca un procuror vrea sa trimita pe cineva in judecata, o poate face fara sa existe probe impotriva acestei persoane, asta nu e o situatie de normalitate(...)nu e nimic iesit din comun. Ce am trecut eu in amendament e in tezele prealabile ale Codului adoptat in 2007, nu e absolut nimic nou", a mai comentat Chiuariu.

Dar judecatorii nu pot face abuzuri?

Intrebat de ce, in cazul in care amendamentul e introdus in lege, nu inseamna ca in locul abuzurilor procurorilor poate exista si posibilitatea abuzurilor judecatoril

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Formula 1: Piloţii se plâng de mirosul de marijuana din Las Vegas. "Dacă ar face acum controale antidoping, toată lumea ar ieşi pozitiv"

News.ro acum 57 minute
Un miros neobişnuit pe circuitele de Formula 1 a provocat agitaţie vineri, în timpul antrenamentelor libere pentru Marele Premiu din Las Vegas. Mai mulţi piloţi, inclusiv Sergio Perez (Red Bull) şi Franco Colapinto (Williams), au semnalat miros de c

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°