Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect privind transformarea timbrului de mediu în taxă de poluare inclusă în preţul carburantului: "În actuala formă avem situaţii aberante"

Publicat in Gandul, marți 23 aprilie 2013 ·

Senatorii PNL Bihor Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea au depus un proiect de lege pentru eliminarea timbrului de mediu şi transformarea lui în taxă de poluare care să fie inclusă în preţul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant.

Cei doi senatori au depus iniţiativa marţi, la Biroul Permanent al Senatului.

“Noi am pornit de la constatarea că taxa de poluare datorată de posesorii de autovehicule din România a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazată pe un principiu echitabil, şi anume cel de a plăti în funcţie de cât poluezi, adică de cât circuli", a declarat corespondentului MEDIAFAX senatorul Cristian Bodea.

Potrivit acestuia, prin iniţiativa legislativă înregistrată la Senat cei doi autori urmăresc "abrogarea taxei de mediu, care moşteneşte aceleaşi probleme ca şi formele precedente ale taxei şi este la fel de vulnerabilă în faţa proceselor de despăgubire, precum şi instituirea unei taxe de poluare de un ban pe litrul de combustibil (indiferent că este vorba despre benzină, motorină sau gaz petrolier lichefiat), fapt care ar asigura o colectare pe măsura poluării, conform principiului poulezi doar cât circuli".

Senatorul Cristian Bodea a spus că şi cheltuirea banilor colectaţi în acest fel, prin includerea taxei de poluare în preţul combustibililor, ar fi mai uşor de controlat, iar destinaţia lor ar fi exclusiv pentru împăduriri.

"Sumele colectate în acest fel vor merge doar în Fondul de Ameliorare pentru Împăduriri, astfel că vom avea o destinaţie clară şi ne vom asigura că banii sunt folosiţi cu adevărat şi numai pentru compensarea efectelor poluării, deoarece ministerul care va avea în subordine pădurile va fi obligat, tot prin iniţiativa noastră, dacă ea va fi adoptată, să prezinte anual un raport cu privire la sumele colectate şi la modul de folosire, impunând a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 50 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Loteria Română Numerele câștigătoare extrase la tragerea Loto din 16 februarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Rezultatele loto de duminică, 16 februarie 2025. Loteria Română a publicat numerele câștigătoare de joi, 30 ianuarie la concursurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 sau Super Noroc. Rezultatele loto din 16 februarie 2025 Loto 6 d

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°