Dacă fostele eleve i-ar trimite câte o replică a fiecărei medalii cucerite, atunci Octavian Bellu ar fi nevoit să-şi mai construiască o anexă la casă. Şi dacă distincţiile ar păstra şi un “xerox” al şnurului caracteristic, cel mai de succes antrenor din gimnastica feminină mondială şi-ar vedea desenată pe pereţi o adevărată hartă sau un calendar sofisticat al carierei sale fabuloase. „Eu le ţin în suflet”, sună invariabil replica lui Bellu atunci când e chestionat pe tema accesoriilor suflate cu aur, argint sau bronz.
"E meritul fetelor, eu nu ştiu câte medalii am"
Privită dintr-o altă perspectivă, performanţa lotului feminin de gimnastică de la Europenele de la Moscova - şase medalii obţinute prin Larisa Iordache (4) şi Diana Bulimar (2) – îl propulsează pe antrenorul de 62 de ani pe un munte de faimă şi medalii. Din vârful căruia priveşte spre o nouă ediţie a Mondialelor (Anvers, luna octombrie), dar şi mai departe, spre Rio 2016.
Omul al cărui glas poruncitor le-a acompaniat pe Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Andreea Răducan, Cătălina Ponor sau Sandra Izbaşa se confundă din anii 80 şi până azi cu mai toate podiumurile obţinute de campioanele României. Obişnuieşte să joace pe cartea altruismului, iar răspunsul “e meritul fetelor, eu nu ştiu niciodată câte medalii am obţinut” e la fel de previzibil precum o diagonală fără cusur a Larisei Iordache. Şi dacă în urmă cu şase ani, Academia Recordurilor Lumii i-a pus ştampila de “cel mai important antrenor din gimnastica feminină mondială a tuturor timpurilor” – cu 279 de „metale” obţinute la JO, CM şi CE, revenirea la lot, în 2010, a produs o nouă scânteie în sala de la Izvorani.
Vocea sa şi a Marianei Bitang au dat un nou suflu echipei, iar Mondialul din 2010 (Porgras, aur la bârnă şi Chelaru, argint la sol) a reprezentat punctul de plecare spre noi provocări. La un calcul s
