Garanti Leasing, parte din Grupul Garanti România, a încheiat o convenţie cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cu scopul de a veni în sprijinul IMM-urilor care doresc să dezvolte noi proiecte de investiţii, se precizează într-un comunicat de presă.
Prin Convenţia pentru Garanţii Exprese, Irevocabile şi Necondiţionate, FNGCIMM garantează până la 50% din valoarea finanţată a proiectelor de investiţii derulate prin contractele de leasing încheiate cu Garanti Leasing.
De această convenţie beneficiază IMM-urile care doresc să achiziţioneze echipamente tehnologice, precum maşini, utilaje sau instalaţii de lucru, dar şi mijloace de transport în cadrul unor proiecte investiţionale de amploare.
F. A. Garanti Leasing, parte din Grupul Garanti România, a încheiat o convenţie cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cu scopul de a veni în sprijinul IMM-urilor care doresc să dezvolte noi proiecte de investiţii, se precizează într-un comunicat de presă.

F. A.