Ziua Mondială a Lecturii a fost sărbătorită printr-un eveniment de excepţie organizat în Centrul Istoric al Capitalei de ziarul “ring” şi de Editura Litera.
O porţiune din strada Lipscani a fost pavată efectiv cu aproximativ 4.200 de cărţi oferite gratuit de editură, iar din loc în loc au fost aşezate minilanterne. În doar câteva ore, mai multe mii de bucureşteni s-au strâns în aşteptarea inaugurării, moment în care fiecare putea lua gratuit câte o carte. La ora 20.30, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, directorul Editurii Litera, Dan Vidraşcu, şi redactorul-şef al ziarului „ring”, Alexandru David, au deschis oficial „strada cărţilor”. Imediat, mulţimea a năvălit cu mic, cu mare şi în maximum un minut fiecare a avut cel puţin un volum în mână. Timpul-record în care cărţile s-au epuizat a demonstrat şi faptul că “gratuit şi de calitate”, conceptul promovat de ziarul „ring”, a devenit foarte popular printre bucureşteni.
10.000 de euro este valoarea cărţilor oferite de Editura Litera.
4.200 de cărţi au fost oferite gratuit bucureştenilor cu ocazia Zilei Mondiale a Lecturii.
250 de bucureşteni au câştigat, ieri, câte o carte la concursul on-line. Lista câştigătorilor va fi publicată mâine pe www.ziarulring.ro.
Ziua Mondială a Lecturii a fost sărbătorită printr-un eveniment de excepţie organizat în Centrul Istoric al Capitalei de ziarul “ring” şi de Editura Litera.
O porţiune din strada Lipscani a fost pavată efectiv cu aproximativ 4.200 de cărţi oferite gratuit de editură, iar din loc în loc au fost aşezate minilanterne. În doar câteva ore, mai multe mii de bucureşteni s-au strâns în aşteptarea inaugurării, moment în care fiecare putea lua gratuit câte o carte. La ora 20.30, primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, directorul Editurii Litera, Dan Vidraşcu, şi redactoru