Cînd a intrat la mine în birou, jurnalista germană Annett Müller zîmbea de la o ureche la alta. Urma să-mi ia un interviu în cheie satirică despre coabitarea Ponta-Băsescu și își pregătea echipamentul de înregistrare cu atenția unui fizician atomist care mîngîie pe creștet, la microscop, bosonul Higgs. Nu e greu să faci un neamț să rîdă, e destul să-i spui că n-are rost să-și scoată reportofonul, fiindcă, oricum, convorbirea e înregistrată. Annett avea în acel moment căștile pe urechi și auzea, în ele, un zumzăit inexplicabil.
"STASI", i-am spus eu cu subînțeles, dar, în loc să se hlizească, Frau Müller a tulit-o cu aparatul din birou. Pe hol și în toate celelalte încăperi ale clădirii zumzăitul dispărea, pentru ca să reapară în biroul meu și în camera cea mare a redacției. Am închis televizorul, am stins lumina, am decuplat prizele, am oprit aerul condiționat, am smuls Internetul, am aruncat telefoanele, am blocat ferestrele. Practic, am creat condițiile unui viol perfect, dar zumzăitul era tot acolo.
Ar putea fi un microfon spion? – am întrebat un tehnician audio din vecini, de la Money TV. Ar putea, dar interferența vine, pesemne, de la un emițător. Adică de la transmiterea conversației, nu de la înregistrarea ei. Microfonul nemțoaicei, datînd din epoca Republicii Federale a Germaniei, putea să fi căzut pe o bandă de frecvență rară, demodată și neluată în calcul de noile urechi Philips.
Jurnalist de radio cu experiență, obișnuit să nu se piardă cu firea la orice microfonie, Annett Müller părea zdruncinată de incident mai ceva ca feldmareșalul Rommel la El Alamein. Degeaba pășise ea la mine în birou cu ideile Angelei Merkel în cap și cu lovitura de stat pe buze. Acum ieșea pîș-pîș, lipită de pereți și trăgînd cu ochiul după spectrele Securității.
Dacă George Maior și-a uitat un microfon în redacția noastră, asta se datorează unui fapt
