În calendarul popular, Sf. Gheorghe (denumit şi Sân Georz), este considerat a fi zeu al vegetaţiei, protector al naturii, al vitelor şi oilor, aşa că ziua în care este sărbătorit (23 aprilie) este însoţită de o serie de practici şi superstiţii.

“Locuitorii satelor din Ţara Oltului, dar şi în zona noastră, obişnuiesc să pună ramuri verzi în poartă în ajunul sărbătorii”, ne-a declarat Gabriela Ţopa, cercetător etnolog. “Aici în Arpaşu se pune salcie, iar în Nou se pune frunză de fag. E semn că a venit Sf. Gheorghe şi primăvara.” În aceeaşi regiune etnofolcorică, în Cârţişoara, porţile sunt împodobite cu mărăcine: “De Rozale, dar mai ales de Sf. Gheorghe, se pune mărăcine în poartă. Pun mai ales cei care au animale, că mărăcinele alungă spiritele rele, de aia se foloseşte o creangă ţepoasă”.

Obiceiul ramurilor verzi de Sf. Gheorghe are o dublă semnificaţie în civilizaţia tradiţională: marchează venirea primăverii şi are proprietăţi apotropaice. Rădăcinile acestei practici se regăsesc în credinţa că, atunci când vine pe pământ, Sf. Gheorghe îşi leagă calul de un stâlp al porţii şi paşte iarbă de pe glie. Obiceiul este răspândit în majoritatea zonelor etnografice ale ţării. Astfel, în Bucovina, în ajunul sărbătorii, se pregătesc coroniţe în formă pătrată, în care se pun ramuri de salcie şi flori galbene. În dimineaţa zilei de Sf. Gheorghe, capul familiei aşază coroniţele la poartă, la uşile casei, la ferestre, la grajduri, în grădini şi pe morminte. Oamenii, animalele, gospodăriile şi cei decedaţi sunt astfel protejate de spiritele malefice, spirite active la început de an pastoral. Coroniţele, denumite brazde, sunt păstrate până în anul următor şi sunt folosite ca leacuri pentru friguri şi pentru a fi puse în hrana animalelor.

În Bucovina şi în unele localităţi din Transilvania, în ziua de Sf. Gheorghe copiii obişnuiesc să se lovească cu urzici într-un