Înscrierile în clasa pregătitoare, în prima fază a etapei I, s-au finalizat luni, 22 aprilie, în jurul orei 20. Din date oferite de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), au fost validate 3.689 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, ceea ce reprezintă peste 97 la sută din numărul copiilor aşteptaţi să se înscrie în judeţul Sibiu în anul şcolar 2013-2014.
Din totalul celor înscrişi, 492 au optat pentru clasele cu predare în limba germană, dintre care 363 în Municipiul Sibiu, 71 în Mediaş, 26 în Cisnădie, 12 în Dumbrăveni şi şase în Laslea.
În municipiul Sibiu sunt disponibile 250 de locuri în clasa pregătitoare cu predare în limba germană, iar distribuirea acestora se va face în urma unei probe de evaluare de competenţe lingvistice ce va avea loc în perioada 24-25 aprilie.
Din cele 3.689 de cereri de înscriere, doar 99 au fost depuse on-line şi validate.
Cea de-a doua fază a etapei I, în care va avea loc repartizarea copiilor pentru care părinţii au optat pentru o altă şcoală decât cea de circumscripţie, va avea loc în perioada 24-26 aprilie.
Părinţii care nu au reuşit să îşi înscrie copiii în clasa pregătitoare o mai pot face în cea de-a doua etapă care va avea loc în perioada 8-17 mai, etapă care este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă. Lista finală a elevilor înscrişi în clasa pregătitoare va fi publicată în data de 24 mai.