Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 25 aprilie 2013, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției de ouă încondeiate, Sărbătoarea Paștelui. Expoziția va ave loc la sala Foaier și va putea fi vizitată până pe 12 mai 2013, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
Sărbătoarea Paștelui este la români, alături de Crăciun, una dintre cele mai importante sărbători din an. Este o sărbătoare a familiei dominată de solemnitatea momentului Învierii. Expoziţia va prezenta publicului un patrimoniu deosebit, alcătuit din icoane, cruci, ouă pascale vopsite sau încondeiate.
În expunere vor fi regăsite secvenţe specifice sărbătorilor pascale: masa în cimitir din ziua de Paşti, ca o comuniune cu sufletele celor decedaţi din neam; copacul dorinţelor sau sugerarea ceremoniilor legate de alegerea Craiului sau Junilor, precum şi un număr mare de ouă colorate, încondeiate (închistrite), ouă potcovite şi ouă decorate cu mărgele.
Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 25 aprilie 2013, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției de ouă încondeiate, Sărbătoarea Paștelui. Expoziția va ave loc la sala Foaier și va putea fi vizitată până pe 12 mai 2013, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
Sărbătoarea Paștelui este la români, alături de Crăciun, una dintre cele mai importante sărbători din an. Este o sărbătoare a familiei dominată de solemnitatea momentului Învierii. Expoziţia va prezenta publicului un patrimoniu deosebit, alcătuit din icoane, cruci, ouă pascale vopsite sau încondeiate.
În expunere vor fi regăsite secvenţe specifice sărbătorilor pascale: masa în cimitir din ziua de Paşti, ca o comuniune cu sufletele celor decedaţi din neam; copacul dorinţelor sau sugerarea ceremoniilor legate de alegerea Craiului sau Junilor, precum şi un număr mare de ouă colorate, încondeiate (închistrite), ouă potcovite şi ouă de