Săptămâna a şasea a Postului Mare, în care ne aflăm acum, este cadrul unei întreite înainte-prăznuiri, spune Ierom.

Makarios Simonopetritul: pregătirea Sâmbetei lui Lazăr, a Duminicii Stâlpărilor sau a Floriilor şi a Săptămânii Mari, cum o arată, de exemplu, aceste trei tropare succesive ale canonului de la Utrenia de vineri: „Mai înainte ai zis, Iisuse: Iată, ne suim în cetatea cea sfântă şi voi fi dat cu adevărat în mâinile ucigaşilor, ca să Mă omoare trupeşte pe Cruce”; „Vrând, Cuvinte, să răpeşti din moarte pe prietenul Tău, Te sârguieşti a fi omorât pentru noi după trup, făcând nemuritori pe oamenii cei credincioşi, Unule, Cel ce eşti fără de moarte”; „Să aducem stâlpările cuminţeniei lui Hristos, Celui ce S-a smerit pe mânz cu trupul şi să-I zicem: Bine eşti cuvântat, Mântuitorule, Cel ce vii spre Patimă”.

Actualizarea dramatică a patimilor Mântuitorului, care vor fi obiectul principal al imnologiei Săptămânii Mari, începe încă din primele zile ale acestei săptămâni prin evocarea narativă a bolii, iar mai apoi a morţii lui Lazăr şi a mersului lui Hristos spre Ierusalim, unde va intra triumfal după ce l-a înviat pe prietenul Său şi unde va suferi Patima Sa câteva zile mai târziu. Sfântul Teodor Studitul evocă în stihirile şi canoanele sale aceste etape ale intrării în Săptămâna Patimilor.

Menţionând încă de luni boala lui Lazăr, el zugrăveşte marţi trimiterea unor mesageri la Hristos de către surorile lui Lazăr: „Astăzi, trecând Hristos dincolo de Iordan, I s-a arătat boala lui Lazăr şi, ca un mai înainte cunoscător, a zis: Boala aceasta nu este spre moarte”; „Fiind cuprinse de plângere surorile lui Lazăr şi-au arătat întristarea Ţie, Cunoscătorule a toate; dar Tu ai întârziat puţin, ca să vădeşti minunea şi să arăţi apostolilor Tăi cele înfricoşătoare”.

Această săptămână este petrecută în contemplarea duhovnicească a întâlnirii dintr