Într-o dimineaţă, Grigore Ţambra de la PDL-Maramureş primi o adresă oficială şi se metamorfoză într-un membru PSD de Vaslui. Privi hârtia îngălbenită şi pătată de grăsime şi se gândi că totul se ruinează în jur.
Se afla încă în pat, într-un hotel alb şi roz de lângă Guvern. Încercă să se scoale demn, în miezul zilei. Ştia că băuse mult, ca la ultimul lui chef, înaintea prăbuşirii, că adormise lângă muza lui de pe vremuri. Muza lui, când era puternic, avea o mulţime de braţe lungi şi subţiri, coapse dulci. Nu avea nume. În primul rând era foarte tânără, căci el trecuse mult de 50 de ani.
- Metamorfoza a întârziat cu patru secunde! Te-ai uşurat? Slavă Domnului! Dar vei fi pedepsit îndată pentru întârziere. În primul rând, muzei tale nefericite îi vom smulge mătăsurile orientale, apoi blănurile şi toate hainele fasonate de mâini de artist. Artist ai vrut să fii, artist al foamei ai ajuns!
Pe moment, însă, se temea cel mai mult că îi vor zări toţi muzei grăsimea pântecului, a dosului căzut. Totuşi, fata avea un ţesut epidermic destul de plăcut. Venise aici pentru a-l distra ultima dată, ca pe un duce, ca pe un principe. Nu putea accepta nici pentru sine că se poate distra vreodată ca un împărat. Al lor împărat îi urmărea de la Palat încă. Dar se scărpină neglijent în vârful burţii, şi chitinoasă, şi flască. Îi puţeau palmele a brânză, a carne putredă.
În ultima vreme, se întâmpla ceva ciudat cu el. Vorbea singur, începuse să nu doarmă, să asunde şi o mulţime de gânduri ţâşneau din porii minţii lui fierbinţi. Gândurile deveneau crude şi hâde, mai ales după ce bea mult.
Avusese timp să analizeze hârtia, cu înscrisul ei dulceag de demult. Îi părea o prostie să accepte metamorfoza. Ştia ceva despre acest proces obişnuit din natură. Citise mult despre sufletul încărcat de laşităţi şi spaime ale omului matur. Încercase acţiuni cu multă tensiune, a
