37.000 de plăci de omagiere a victimelor nazismului.
În mai multe oraşe germane, în faţa unor case se află mici plăci din alamă, prinse pe un mic suport din beton, înfipt în asfalt. Pe fiecare placă este inscripţionat un nume, cîteodată şi data naşterii a persoanei şi data morţii. De multe ori, însă, se poate citi doar un nume şi data deportării.
Aceste mici plăci au primit în germană numele de Stolpersteine (ceea ce într-o traducere liberă înseamnă: pietre de care te împiedici). Ele amintesc de victimele deportărilor care au avut loc în perioada nazistă. În acelaşi timp, constituie şi un omagiu adus celor care fuseseră supuşi prigoanei rasiste şi antisemite, iniţiate de către aparatul politic şi represiv al celui de-al III-lea Reich.
x Ideea de a aminti în acest mod original de victimele dictaturii naţional-socialiste a avut-o artistul plastic Gunter Demnig.
Într-un prim proiect, Demnig a dorit să amintească de cea de-a 50-a aniversare a deportării romilor. Atunci, artistul a marcat la Köln locurile de unde au fost duşi membrii acestei comunităţi spre lagăre.
Pe data de 16 decembrie 1992, Demnig a montat primul Stolperstein, deci prima placă, în faţa primăriei din Köln, amintind astfel de ordinul lui Heinrich Himmler (şeful SS-ului), din 1942, de a-i deporta pe romi la Auschwitz. Pe această placă au fost inscipţionate primele propoziţii din ordonanţa lui Himmler.
Ulterior, proiectul lui Gunter Demnig a fost preluat şi în alte oraşe. Artistul ar fi dorit ca această omagiere a oamenilor degradaţi în lagăre la nişte simple numere să se extindă în toate ţările europene, în care au avut loc deportări.
Proiectul său are în vedere toate categoriile de victime, în primul rînd romi şi sinti, evrei, homosexuali şi adepţi ai comunităţilor religioase prigonite (ca de pildă, Martorii lui Iehova).