Începând cu 24 aprilie, mii de femei din zona Romanului beneficiază gratuit de testări pentru depistarea cancerului de col uterin. Programul se va derula pe o perioadă de cinci ani. Până în luna iulie a acestui an au fost alocate fonduri pentru testarea a 1.110 femei cu vârsta între 25 și 64 de ani. Pacientele trebuie să se prezinte la medicul de familie, apoi la camera 19 de la Spitalul Roman, pentru recoltarea de probe.
Veste bună pentru mii de femei din zona Romanului. Începând de miercuri, 24 aprilie, programul național de screening pentru depistarea cancerului de col uterin a devenit operațional și la Roman. Deși acesta ar fi trebuit să înceapă în luna noiembrie, programul a fost amânat din cauza birocrației. Acum, el a devenit operațional, astfel că mii de femei au șansa depistării precoce a acestei forme de cancer, care situează România printre primele țări, ca incidență, în Europa. Programul va fi coordonat de Institutul Oncologic Iași, iar la Roman coordonator va fi medicul obstetrico-ginecolog Laura Arvătescu, șeful secției Obstetrico-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Pași simpli pentru depistarea precoce
Potrivit medicului Laura Arvătescu, programul se va desfășura pe o perioadă de cinci ani, în el fiind incluse femeile cu vârste între 25 și 64 de ani, fie că sunt asigurate sau nu. Testările sunt gratuite. “Sunt excluse din program femeile care au o neoplazie de col sau genitală, femeile care au absența congenitală a colului și femeile care au suferit o histerectomie”, a precizat coordonatorul programului de screening pe zona Romanului.
Pentru a beneficia de aceste testări, femeile interesate trebuie să urmeze câțiva pași simpli. “Ele trebuie să se prezinte la medicul de familie, de preferat în luna în care s-au născut. La cabinet, ele vor primi un formular tipizat. Împreună cu ac