Peste 10 milioane de lei. Atât a cheltuit statul român pentru construcţia noului sediu al Oficiului de Cadastru Cluj. Lucrările trebuiau finalizate acum 2 ani, dar nu sunt gata nici acum. Între timp, angajaţii Oficiului de Cadastru stau îngrămădiţi într-un spaţiu luat în chirie, cu 6.500 de euro pe lună. Firma care trebuia să finalizeze noul sediu şi-a strâns utilajele, după ce i s-a refuzat majorarea cu 50% a contractului. Reprezentanţii firmei nu mai sunt de găsit.
Lucrările la sediul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj au început în martie 2008 şi trebuiau finalizate trei ani mai târziu. Preţul licitat a fost de peste 10,5 milioane lei. Primele probleme au apărut în 2010.
"Având în vedere dificultăţile economice la nivel naţional, acestea s-au resimţit şi la instituţia noastră, astfel că în 2010 şi 2011 nu am avut fonduri pentru această investiţie", explică directorul Carmen Kovacs.
În 2012, Guvernul a alocat aproape 6 milioane de lei petru continuarea lucrărilor, însă au fost folosiţi doar 46.000 de lei. Drept urmare, fondurile au fost retrase. Datorită deficienţelor din proiect, pe parcursul deulării contractului au fost încheiate 5 acte adiţionale, astfel că preţul a crescut cu 45 la sută şi a ajuns la 15,2 milioane lei. Executantul a vrut mai mulţi bani, însă legea permite majorarea contractului cu maxim 50 la sută. "Executantul a sesizat dificultăţi în execuţie, din cauza lipsurilor din proiectul de execuţie", explică Kovacs. "A solicitat actualizarea preţului cu indicele de inflaţie pe perioada 2009-2012 la lucrările rămase de executat şi încheierea unui act adiţional pentru lucrări suplimentare, ocazie cu care a şi întrerupt lucrările".
Din iulie 2012 nu se mai lucrează nimic. Conducerea Oficiului de Cadastru speră ca într-o bună zi sediul să fie funcţional.
Directorul Oficiului de Cadastru Cluj a cerut ajutor