Intodeauna va exista interes din partea sistemului financiar sa triseze si niciun reglementator niciodata nu o sa poata sa elimine frauda din sistemul financiar. Intodeuna profitul potential din a trisa clientii si competitorii este asa de mare incat nicio resursa nu o sa raman nefolosita in incercarea de a acapara acest profit. Reglementatorii nu vor avea niciodata aceleasi resurse de capital sau umane pe care le au corporatiile. In aceste conditii ce poate sa faca un reglementator? Totul depinde de reglementator. Sunt doua variante. Prima, un reglementator care nu intelege piata pe care incearca sa o reglementeze, scrie Florin Citu pe blogul lui.

Nu intelege produsele. Nu intelege tipurile de risc. Nu intelege vehiculele prin care riscul este transferat catre consumator. Nu intelege cum ar putea firmele din piata respectiva sa lucreze impreuna in detrimentul consumatorului si sa nu para ca formeaza un cartel. In cazul acestui tip de regrlemantor efectul este foarte clar: o piata primitiva, subdezovltata, cu produse simple si mai ales MICA (volme mici). O astfel de piata este mult mai usor de inteles de acest tip de reglementator si mai usor de controlat. Deja avem piete financiare si bancare care semana foarte mult cu aceasta descrierere: piata bursiera, piata valutara, piata interbancara, piata secundara a obligatiunilor de stat, piata de obligatiuni corporatista etc.

A doua varianta este reglementatorul care intelege foarte bine piata pe care urmeaza sa o reglementeze. O intelege pentru ca a lucrat in aceasta piata, pentru ca a studiat-o ca profesor si are un istoric de publicatii care demonstreaza acest lucrur sau o intelege pentru ca a reglementat-o anterior. In acest caz reglementatorul va lasa piata sa se dezvolte dar va incerca sa tina pasul cu tot ce inseaman produs nou. Va incerca sa inteleaga dinamica preturilor din aceasta piata si