Autorităţile din Ras al-Khaimah, cel mai nordic dintre Emiratele Arabe, au interzis costumele de baie clasice pe plajele publice, atât pentru locuitorii statului cât şi pentru turişti. Municipalitatea a plasat pancarte prin care atenţionează turiştii să se îmbrace decent şi modest pe plajă.
Decizia vine in urma mai multor plângeri făcute de locuitorii din Ras al-Khaimah cu privire la vestimentaţia sumară a turistelor. Conform tradiţiei religioase, femeile arabe trebuie sa se acopere cât mai mult atunci când ies in public, iar când merg la plajă ele poartă burkini - un costum de baie care acoperă tot corpul făcut special pentru femeile musulmane. Nerespectarea acestei noi reguli va fi amendată.
Emiratele Arabe atrag anual zeci de mii de turişti din întreaga lume, destinaţiile preferate fiind Abu Dhabi şi Dubai. Spre deosebire de Ras al-Khaimah, aceste state s-au adaptat valului de vizitatori şi au devenit mai tolerante cu turiştii occidentali.
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
Degeaba s-a agitat Băsescu. Batjocură cu fonduri europene
CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI are 16 metri sub pământ şi a ajuns la cota zero. Află cât a costat infrastructura edificiului religios
AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. Cum ne-a vânat Securitatea în ultima vacanță comunistă pe Litoral
TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:
Mama atacatorilor de la maratonul din Boston: E o ÎNSCENARE, fiul meu cel mare e VIU!EXEMPLU: Miliardarul care trăiește mai modest decât angajații lui. Conduce o mașină veche de 20 de ani și zboară cu low cost
"Preferatul meu avea 70 de ani. Soţia lui nu mai dormea cu el, pentru că sforăia”. DESTĂINURILE unei PROSTITUATE. VIDEO
RECOMANDĂRILE DOCTORULUI ZILEI: Iată cum verificați cât de proaspete sunt ouăleDe ce ar trebui să lăsaţi la soare ciupercile, înainte să le consumaţiTop 5 motive să faci sex cât mai des