Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurolines România a deschis 11 agenții de turism de la inceputul anului

Publicat in Income Magazine, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Grupul Eurolines România a deschis 11 agenții de turism în perioada ianuarie-aprilie 2013, crescându-și astfel rețeaua de distribuție de la 64 de birouri de vânzare la sfârșitul anului trecut la 75 la finele lunii aprilie a.c.

Conform strategiei de dezvoltare și consolidare a Grupului Eurolines, cele mai multe agenții noi sunt deschise în mall-uri, zona comercială pe care compania a vizat-o pentru deschiderea a peste 60% din agenții în ultimii 3 ani. Grupul Eurolines și-a propus ca, până la finalul anului 2014, să ajungă la un număr de 100 de agenții de turism în toată țara.

"Unul dintre obiectivele noastre prioritare pentru anul acesta rămâne lărgirea și dezvoltarea rețelei de distribuție sub cele două branduri TUI TravelCenter și Eurolines. Investițiile prioritare rămân cele în sesiunile de training pentru echipele de consultanți de turism și pentru deschiderea noilor agenții. Investiția pentru un punct de lucru se ridică la 30.000 euro", declară Dragoș Anastasiu, Președintele Grupului Eurolines România.

Odată cu extinderea rețelei de agenții, numărul de consultanți de turism a crescut, ajungând la 210 în prezent, față de 145 în aceeași perioadă a anului trecut. Per total, acum în Grupul Eurolines lucrează 480 de angajați, față de 400 în aceeași perioadă din 2012.

La nivel de Grup, în trimestrul I 2013, cifra de afaceri a crescut cu 40% de la 51,9 milioane de lei la 72,5 milioane de lei. Ponderea cea mai mare în cifra de afaceri a Grupului o are compania Touring Europabus Romania SRL, care deține cele 2 branduri, respectiv Eurolines și TUI TravelCenter. Cifra de afaceri a Touring Europabus Romania SRL s-a majorat cu 45% în primul trimestru (T1) 2013 față de T1 2012.

Majorări importante s-au înregistrat și la celelalte linii de business. Astfel, vânzările de bilete de avion prin intermediul TUI TravelCenter şi Eurolines au c

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°