Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Constantin Niţă îşi pregăteşte înscăunarea în fruntea mamutului energetic

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Ministrul delegat Constantin Niţă laudă proiectul de lege iniţiat de colegul său de partid Dumitru Chiriţă, prin care se doreşte înfiinţarea unui mamut energetic, prin comasarea activelor deţinute de companiile din sector, aflate în portofoliul statului. Practic, Constantin Niţă va controla noul gigant energetic, din scaunul de preşedinte al consiliului de supraveghere şi prin numirea membrilor acestuia, dacă va rămâne în funcţie până când va fi înfiinţat fondul. Sursa: Razvan Valcaneantu

Proiectul de lege privind înfiinţarea "Fondului Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice" a ajuns în Senat, care se va pronunţa asupra documentului până în iunie, când se încheie sesiunea. Camera Deputaţilor ar trebui să dezbată proiectul în toamnă, fiind for decizional. Cum conducerile comisiilor parlamentare de resort sunt asigurate de reprezentanţi ai USL, proiectul ar putea trece cu uşurinţă şi fără prea multe modificări.

La constituire, capitalul social iniţial al Fondului va fi format din activele deţinute de Ministerul Economiei la societăţile comerciale aflate sub autoritatea acestuia. Practic, fondul ar trebui să preia activele societăţilor din sectorul energetic la care statul este acţionar majoritar, precum şi participaţiile minoritare la companii ca Petrom sau Rompetrol. Fondul va fi organizat ca un organism de plasament colectiv, sub forma unei societăţi de investiţii de tip închis, al cărui unic acţionar va fi statul român.

Activele fondului vor putea fi investite pe piaţa de capital, iar banii obţinuţi astfel, precum şi cei rezultaţi din vânzarea unor pachete de acţiuni la companiile din portofoliu sau a unor active de tipul clădiri şi terenuri, vor putea fi direcţionaţi către investiţii în sectorul energetic, cum ar fi construirea unor noi centre de producţie sau retehnologizarea celor deja existente. Ca să atr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 51 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 39 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 32 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 58 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 43 minute
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°