Unul dintre cei 47 de grevişti ai foamei de la Uzinele Sodice Govora a fost luat de ambulanţă şi dus la spital, informează România TV. Ceilalţi sunt hotărâţi să nu renunţe la protest şi ameninţă că de joi angajaţii vor declanşa grevă generală. O comisie de la Inspecţia Muncii face o anchetă la faţa locului.
Unul dintre protestatarii aflaţi în greva foamei a fost preluat, miercuri, de ambulanţă şi transportat de urgenţă la spital.
Luni, liderul sindicatului "Sodistul", Adrian Gheorghe Mugioiu, a intrat în greava foamei, iar marţi au recurs la această formă de protest alţi 30 de angajaţi ai Uzinelor Sodice Govora. Celor 31 de salariaţi aflaţi în greva foamei li s-au alăturat alte 16 persoane, în cursul zilei de miercuri, cei 47 de grevişti ai foamei aflându-se în două corturi amplasate în faţa pavilionului administrativ al societăţii, scrie Mediafax.
Miercuri, la Uzinele Sodice Govora au ajuns reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii din Ministerul Muncii, care vor discuta cu salariaţii şi conducerea unităţii.
"Sunt 47 de salariaţi în greva foamei, iar în acest moment încercăm să intrăm la discuţii cu cei de la Inspecţia Muncii veniţi de la Bucureşti, de la Ministerul Muncii. Dacă nu vom ajunge la rezultate concrete, angajaţii vor continua conflictul de muncă, iar începând cu mâine, ora 7.00, vom intra în grevă generală cu intreruperea activităţii, pe perioadă nedeterminată. Acum se lucrează la Govora, sunt comenzi, este profit, dar conducerea nu respectă legislaţia muncii", a declarat preşedintele Sindicatului "Sodistul", Adrian Gheorghe Mugioiu.
Angajaţii Uzinelor Sodice Govora solicită încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2013, "în care ponderea cheltuielilor cu salarizarea personalului să fie de minimum 16% din veniturile de exploatare", menţinerea numărului de locuri de muncă, cu personal angajat existen