Am fost naiv să cred că, odată ce la Casa Albă a fost instalat şi reinstalat un preşedinte de culoare, disputele pe teme rasiale au fost depăşite în Statele Unite. Aveam impresia că-i o chestiune ce ţine de majorităţi, că, din momentul în care balanţa electorală s-a înclinat în felul ăsta, ura şi frica au început să se mute în arhive. De fapt, rasismul şi antirasismul au trecut în epoca rafinamentelor.
● La un curs de jurnalism multimedia, sînt martor la o dispută deontologică pe marginea unei fotografii aparent banale: o fetiţă de culoare muşcă dintr-o felie de pepene roşu şi zîmbeşte. „Aţi publica aşa ceva sau nu?“ ne întreabă profesoara. Pentru un est-european, răspunsul e simplu, însă un student american stă o vreme pe gînduri, pentru că ştie şi contextul. Imaginea e un stereotip vechi de secole, potrivit căruia negrii se dau în vînt după pepene, un fruct al săracilor. Acum cîţiva ani, lansarea unei băuturi răcoritoare cu un desen asemănător pe cutie a creat destulă vîlvă. La o căutare pe Google, apar zeci de caricaturi şi reclame de la începutul secolului al XX-lea, în care afro-americanii ronţăie fericiţi felii gigantice. În trucaje foto recente, Barack Obama coboară din avionul prezidenţial cu un pepene la subsuoară, iar peste pajiştea din faţa Casei Albe e suprapusă o plantaţie în pîrg. „Cu timpul, pepenele a devenit un simbol al denigrării americanilor de culoare. A devenit parte a imaginii perpetuate de o cultură albă, care susţine mitul superiorităţii prin reprezentarea rasei inferioare sub chipul unui copil prostuţ şi leneş, interesat doar de plăceri stupide, cum ar fi o felie de pepene dulce“ – explica Keith Woods într-un articol publicat în Poynter.org.
Bun, dar dacă negrii chiar sînt înnebuniţi după pepeni, atunci de ce s-ar simţi jigniţi? Un studiu din 2001 al Centrului de Cercetări Economice al Departamentului de Agricultură (USDA) a
